5 business-uri care s-au reinventat pe timp de criză

O criză nu înseamnă neapărat sfârșitul unui business, ci un bun prilej de a se reinventa. Este nevoie doar de puțină creativitate, perseverență și încredere că totul va fi bine.

Unii s-au grăbit să pună lacătul pe afacerea lor, crezând că nu mai au încotro, însă din fericire sunt multe alte business-uri care au luat pandemia ca pe o provocare și au reușit să se diferențieze de competiție și să câștige awareness. 

  1. Storia.ro

Una dintre cele mai ingenioase adaptări pe care le-am văzut a fost la Storia. 

Storia se ocupă cu vânzările imobiliare, iar una dintre provocările business-ului a fost partea de vizionare a apartamentelor de către cei interesați, vizionare care în mod normal necesită deplasarea la locație, contact între oameni, acțiuni nu tocmai indicate în această perioadă. 

Ce a făcut Storia în acest sens pentru a-și continua activitatea? A lansat opțiunea de vizionare a unui apartament prin intermediul unui video call sau tur virtual.

Este un concept cât se poate de simplu, dar de mare impact. 

  1. 7card 

După ce în primele zile din criză a decis să suspende toate abonamentele ca măsură de siguranță pentru toți utilizatorii, 7card a revenit în forță cu 7card @Home. 

Ce poți face cu 7card @Home? Poți accesa gratuit videouri cu antrenori de fitness, yoga, dansuri și…trucuri de magie. Pe lângă activitățile sportive poți accesa și videouri de mindfulness găzduite de traineri specializați, dar și tips&tricks despre cum să mănânci mai corect când stai acasă. 

  1. Burger King 

În timp ce restaurantele și fast food-urile se reorientează către delivery, Burger King France te învață cum să îți prepari meniurile preferate cu produse pe care le poți găsi la Carrefour.

Un parteneriat drăguț, aș spune eu, între Burger King, Carrefour și Uber Eats. 

Pofta bună! 

  1. Saloanele Magic 

Saloanele de înfrumusețare Magic sunt dovada vie că acest tip de business continuă să meargă chiar și pe timp de carantină dacă ești suficient de motivat să îți ții afacerea în viață.

Ce fac cei de la Magic pe pagina lor de Facebook? 

  • Comercializează produsele utilizate în saloanele lor.
  • Organizează concursuri. 
  • Au lansat un proiect de consultanță pentru femeile care vor în continuare să aibă un păr vopsit și întreținut exact ca la salon.
  1. Gaia Boutique Club

Cine spune că dacă ești în carantină nu mai poți da party-uri de zile mari? Cu siguranță nu Gaia Boutique Club.

Dacă un salon de înfrumusețare poate rămâne activ pe piață, cu siguranță și un club de noapte poate. 

Gaia Boutique Club a găsit rețeta, organizând în fiecare sâmbătă seara o petrecere live online pentru toți ,,gaieurii” care nu vor să-și iasă din ritm.

Ce nu prea am văzut eu, sau poate mă înșel, este reinventarea producției video. Mă așteptam la un boom de single-uri noi de la artiști care să ne facă viața mai melodioasă, cu videoclipuri altfel decât ne-am obișnuit până acum. La fel este și cazul spoturilor publicitare. Dacă nu mai poți să filmezi, animează!

Animațiile video par a fi colacul de salvare pentru această industrie, iar momentan pare că nu prea se agață nimeni de el. Parcă sună a moment bun să fii tu primul care o face. 

Cu siguranță mai sunt și alte branduri cel puțin la fel de ingenioase și curajoase care nu au lăsat pandemia să le oprească activitatea. 

Sunt curioasă, voi ce ați mai găsit prin online? 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s