Influencerii virtuali, viitorul marketingului?

Recunosc că, până nu de mult timp, nu eram familiarizată cu influencerii virtuali, nu știam ce sunt și nici că există acest fenomen. Însă, din momentul în care i-am descoperit am rămas fascinată de amploarea pe care o au, mai ales atunci când am realizat că rolul lor nu este doar de a impresiona industria, ci de a o schimba. 

Ce este un influencer virtual? 

Un influencer virtual sau un CGI (computer-generated imagery) este o personalitate fictivă, 100% creată pe computer și care, bineînțeles, apare pe rețelele sociale precum Instagram în diverse posturi similare cu influencerii umani cu care ne-am obișnuit. Merg la brunch-uri cu prietenii, se pozează în cele mai celebre locuri, ba chiar colaborează cu brand-uri reale și au milioane de urmăritori.

Potrivit unui studiu făcut de Fullscreen în 2019, 42% dintre utilizatorii de Instagram au urmărit un influencer virtual fără să realizeze acest lucru.

Este absolut fantastic că un avatar poate avea același efect pe care îl are și un influencer real și că uneori este greu să faci diferența între ei.

Cine sunt cei mai celebri influenceri virtuali?

  1. Lil Miquela (2.1M)

Lil Miquela este primul influencer virtual care a apărut în această industrie, undeva prin 2016. Lil Miquela are 19 ani, este de origine Brazilian-Americană și este model, influencer și cântăreață, melodiile ei fiind ascultate de către 260,000 de oameni în fiecare lună. Comunică și se comportă ca un om, iar urmăritorii ei o tratează ca atare.

Partea cea mai interesantă în legătură cu ea este că mult timp urmăritorii nu și-au dat seama că nu este reală, sau cel puțin nu erau prea convinși ce este Lil Miquela mai exact, pentru că este atât de bine creată din punct de vedere design, cât și strategie, încât te face să-ți fie dificil să fii sigur pe tine atunci când vrei să afirmi că este un robot. 

Sursă foto: @lilmiquela

Ce i-a făcut pe urmăritorii ei să nu știe cu siguranță dacă Lil Miquela este sau nu reală, sunt fotografiile ei în care apare cu persoane reale și personaje celebre, iar setup-ul este atât de bun și detaliat încât chiar poate crea o mare confuzie. 

View this post on Instagram

💙💛

A post shared by Miquela (@lilmiquela) on

  1. Yoox (439K)

Yoox, un retailer de haine de lux, și-a lansat propriul influencer virtual pe nume Daisy. Aceasta a acaparat contul de Instagram unde apare în diverse ipostaze umane purtând hainele brandului Yoox. 

În afară de a fi influencer virtual, Daisy este și model 3D pentru clienții Yoox, aceștia putând să o îmbrace cu piesele vestimentare alese de ei înșiși pentru a putea vedea ținuta completă. 

  1. Shudu.Gram (199K)

Shudu este primul supermodel digital din lume, creat de un fotograf britanic. La fel ca în cazul lui Lil Miquela, creatorul său a ascuns faptul că Shudu nu este reală, iar multe branduri de fashion au încercat să ajungă la ea prin intermediul produselor gratuite pe care i le-au trimis pentru promovare. 

  1. Imma.Gram (175K)

Imma este o altă personalitate online care te face să ai îndoieli cu privire la originile sale. Este prezentată ca o fată virtuală, interesată de cultura japoneză, filme și artă.

Este frumoasă, celebră și are până și un animal de companie real. 

  1. Liam Nikuro (12.8K)

Liam Nikuro are 21 de ani și este cântăreț, fiind primul influencer virtual de sex masculin din Japonia. 

Pe lângă muzică și un stil de viață alert, Liam atinge pe contul lui de Instagram și subiecte politice, cât și pe cele ce țin de schimbările climatice.

  1. Ana Tobor (2.9K)

Ana Tobor este o premieră în România, fiind primul influencer virtual care a apărut la noi în țară. 

Așa cum spune chiar ea, Ana este fashion designer și este preocupată de tot ceea ce înseamnă digital. Ar fi fost ironic să fie altfel.

Se pare că utilizatorii români au primit-o pe Ana cu mintea și sufletul deschise, reacțiile acestora din social media fiind cât se poate de umane în interacțiunea cu ea. 

Brandurile apelează din ce în ce mai mult la influencerii virtuali

Branduri mari precum Balmain, Calvin Klein sau Samsung apelează la influencerii virtuali, alte branduri își creează proprii influenceri. 

Lil Miquela pentru Samsung
Shudu.Gram pentru Balmain

De ce influencerii virtuali și nu reali?

Xinhua News spune că principalul motiv pentru care influencerii virtuali sunt preferați este că nu sunt umani, prin urmare sunt de neobosit și nu au nevoie de pauză. Pe lângă asta, și costurile unei astfel de colaborări pot fi mai mici.

Mai mult decât atât, Debra Davis afirma într-un interviu că influencerii reali sau celebritățile pot face greșeli care pot influența percepția publicului asupra unui brand. În schimb, mesajele transmise de un influencer virtual sunt mult mai atent construite, prin urmare și mai ușor de controlat. 

Însă, din perspectiva consumatorilor, influencerii reali au mai multe avantaje decât cei virtuali.

Sursa foto: Fullscreen

Ce efecte au influencerii virtuali asupra brandurilor și urmăritorilor lor?

În studiul lor, cei de la Fullscreen au arătat că oamenii care urmăresc cel puțin un influencer virtual:

  • au făcut o achiziție 
  • au mers la un eveniment 
  • au urmărit un brand
  • au căutat un brand sau un produs 
Sursa foto: Fullscreen

În ceea ce privește motivul pentru care oamenii urmăresc influencerii virtuali, studiul a aflat că aceștia:

  • sunt curioși de povestea pe care influencerii virtuali o au
  • consideră că îi animă
  • vor să afle cine sunt creatorii lor
  • spun că influencerii virtuali le oferă sfaturi utile
  • au pasiuni comune cu influencerii virtuali
Sursa foto: Fullscreen

Cred că putem trage concluzia că influencerii virtuali reușesc să influențeze deciziile de achiziție ale urmăritorilor săi la fel precum o fac și influencerii reali, iar pentru branduri nu poate decât să aibă efecte pozitive.

Însă, nu toți utilizatorii de social media reacționează pozitiv la existența influencerilor virtuali, aceștia fiind de părere că sunt ciudați și afirmă că preferă să urmărească un om real care trece cu adevărat prin viață ca și ei. 

Deși au trecut 4 ani de la apariția primului influencer virtual, acest fenomen încă naște controverse, iar atât oamenii, cât și brandurile au păreri pro și contra când vine vorba de acest subiect. 

Mie îmi este clar un singur lucru: mă fascinează munca din spatele unui astfel de proiect, cât și tot procesul de creație pe care îl puteți urmări și voi în clipul de mai jos. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s